Distrugătorul
Priveam acuma pozele colegilor de pe facebook. Mă apucă câteodată aşa zdviguri. Profile pictures. Nu, serios, pentru interes intraţi la profile pictures a oricărui prieten şi făceţi diferenţa dintre prima sa fotografie postată..şi ultima adăugată. Primele noastre fotshi, pe vremuri când doar am descoperit de facebook erau de prin a 10. Practic poţi să citeşti viaţa unui om pe parcursul acestor 2 ani trecuţi doar după pozele sale. L-am ales pe el, prietenul meu de demult, rămas acolo, cu care am trecut chiar din a 10 şi până în ultima zi de şcoală- 31 mai, ai mei cei mai scumpi ani de liceu. Doamne, ce aş mai rămâne să învăţ un an aici. Nu pentru că o să-mi fie dor de profesori sau cabinete, dar simplu- să văd cine o să facă primul pas de omucidere în colectiv, şi cât timp va trece până la următoarele.
Anii de liceu sunt cei mai interesanţi. În a 10 îi urăşti pe toţi pentru că nu-i cunoşti. A 11 e pentru a se iubi între noi şi pentru a savura viaţa în roz şi prieteniile veşnice pân la adânci bătrâneţi. Iar a 12 e cireaşa de pe tort- cel mai dulce desert, cea mai frumoasă recompensă…În a 12 înţelegi de ce şcoala e şi şcoala vieţii. Mamă dragă, ce ipocrizie, ură, vorbe şi fapte. Câtă nemulţumire şi câtă invidie. Dar zâmbete false! Dar minciuni şi “padle”! Cel mai klassna e că fiecare, dar fiecare vede asta, fiecare o face şi o rabdă..şi cel mai picant- fiecare o savurează..până la ultima picătură. E ceva bolnav în psihica noastră, sau asta-i educat în noi subconştient?.. Ce-aş mai sta eu aici şă văd teatru…ce-aş mai participa.. Sunt foarte mulţumită soartei că anume aşa clasă am avut şi aşa colegi. Că în perioada fragilă a vârstelor m-a aruncat în foc şi gheaţă şi în ei- ai mei cei mai apropiaţi lupi flămânzi.
Fotografiile erau a prietenului meu de demult, rămas acolo. Era micuuuuţ şi prostuţ în prima sa fotografie. Era “smeshnoi” (iertaţi-mă de exprimare, dar am dat deja bacu la română). Era “normal”. Era acela pe care îl ştiam de copilă. Ultima sa fotografie eu i-am făcut. E obosit pe ea. E cu inimioara obosită. E obosit de voma pe care i-o provoacă societatea din jur, într-un timp chiar împreună vomitam de ea. Acum vomită el de mine, şi eu de el. Kartina Repina- “Priplyli”.
ah da..am încălcat drepturile de autor. Paaaa!
Like this:
Lasă un comentariu
Fii primul care comentează!
